Retete de prajituri

Desert prajitura Samba (cu ananas, mure si perle de tapioca)

Această rețetă delicioasă ii aparține d-nei Anișoara Ursan și mi-a făcut cu ochiul în revista Cărticica Practică. Vă invit să o încercați și voi! Eu am înlocuit dulceața de coacăze cu cea de zmeură și deasupra am făcut un jeleu de mure, în loc de jeleu de coacăze.

Mărunțești biscuiții și nucile și îi amesteci cu untul topit. Pui o formă cu pereți detașabili (sau un inel reglabil de tort) pe un platou (diametru de 20 cm) și torni compoziția de biscuiți, apoi o tasezi cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. Dai blatul la frigider și între timp pregătești crema de ananas. Eu am pregătit și o mini prăjitur

Desert prajitura Samba (cu ananas, mure si perle de tapioca)


Portii

10

portii


Timp preparare

32

minute


Timp gatire

32

minute

Ingrediente

  • 200 g biscuiți digestivi

  • 100 g miez de nucă prăjit

  • 120 g unt

  • Piureul de ananas:

  • 300 g ananas din compot

  • 100 ml frișcă lichidă

  • 100 ml apă

  • 10 g gelatină

  • umplutura de tapioca:

  • 150 g perle de tapioca

  • 250 ml lapte

  • 100 ml frișcă lichidă

  • 4 linguri zahăr măcinat

  • 4 linguri dulceață de zmeură

  • Jeleul:

  • 250 g mure congelată

  • 10 g gelatină

  • 250 ml apă

  • 3 linguri zahăr

Mod de preparare

  • Mărunțești biscuiții și nucile și îi amesteci cu untul topit. Pui o formă cu pereți detașabili (sau un inel reglabil de tort) pe un platou (diametru de 20 cm) și torni compoziția de biscuiți, apoi o tasezi cu ajutorul unui pahar cu fundul drept. Dai blatul la frigider și între timp pregătești crema de ananas. Eu am pregătit și o mini prăjitură și am urmat aceeași pași pentru a o pregăti.

    Scurgi bucățile de ananas și le pasezi, apoi înglobezi frișca bătută. Hidratezi gelatina 10 minute în 100 ml de apă rece, o topești la bain-marie și o amesteci cu crema de ananas, apoi torni crema peste blat, nivelezi și dai la rece.

    Înmoi perlele de tapioca în apă, pentru cca. 30 de minute, le scurgi și le fierbi în lapte până se îngroașă bine. Lași să se răcească, apoi înglobezi dulceața și frișca bătută cu zahărul. Întinzi în strat uniform peste crema de ananas și lași la frigider pentru minim 3-4 ore.

    Pentru jeleu, pui la fiert murele cu apa și zahărul și le lași să clocotească 4-5 minute, apoi le strecori. Fructele le repartizezi pe prăjitură. Hidratezi gelatina 10 minute în 100ml de suc rece strecurat de mure, o topești la bain-marie și o amesteci cu restul sucului de mure și îl torni peste prăjitură. Dai prăjitura la rece pentru 1-2 ore până când se întărește.

    Când jeleul s-a întărit, îndepărtezi inelul de tort. Înainte de a desface inelul de tort, treci cu grijă de jur împrejur cu un cuțit, pentru a dezlipi marginile. 

     

     

Share